Cu ajutorul lui Dumnzeu celui în Treime slăvit și după multe ore de lucru, avem deosebita plăcere de a vă prezenta volumul „Chinonice duminicale, partea I”.
Pentru prima dată, compoziții necunoscute din întreaga compoziție bizantină și post-bizantină (Ioan Damaschin, Manuel Chrysafis, Nichifor Ithikos, Petru Berechet etc.) sunt publicate într-un mod științific uniform și care sunt cântate duminica, traduse și transcrise acum pentru prima oara intr-o conditie grafică excelentă, elegantă și lizibilă, marcarea isonului pentru o mai bună înțelegere a compoziției și prezentarea organizată a materialului fac din această publicație un instrument necesar de cunoaștere pentru fiecare psalt.
Chinonicul (din gr. κοινωνικόν = ceea ce este comun) este imnul ce se cântă în timpul Sfintei Împărtășanii. Principala sa funcţie este aceea de a orienta atenţia credincioşilor spre celebrarea euharistică, iar rolul său este de a oferi un acompaniament textual și muzical adecvat ritualului sacru al Euharistiei.
În spiritualitatea ortodoxă, ritualul Împărtăşaniei are loc exclusiv în cadrul Sfintei Liturghii şi se desfăşoară într-o relaţie organică cu psalmodia, respectiv rugăciunea. Acest moment de întâlnire şi unire tainică a omului cu Hristos potenţează starea de rugăciune, care se cufundă într-o atmosferă de meditaţie sau de introvertire ce atribuie specificitate psalmodiei. Aceasta este conferită de cântări largi, lente, cu multe vocalize, numite chinonice şi care au ethos aparte. Ele reprezintă, prin excelenţă, arhetipuri melodice estetice şi de aceea vom încerca să reafirmăm rolul liturgic fundamental al chinonicului în cadrul Sfintei Liturghii. Prin urmare, acest studiu va susține că imnurile asociate cu Sfânta Împărtășanie ar trebui să se conformeze unor tipare tradiţionale de practică imnografică şi muzicală, în măsura în care structura actuală a întrebuinţării chinonicului este, credem noi, neadecvată.
Comments ()