Cu totii incercam sa explicam si sa intelegem parentingul si oricat de nebanuite ar fi caile lui, el are un alfabet si trebuie sa urmeze o igiena elementara. Sa aiba repere si limite sanatoase. Exista etape, fiecare cu farmecul si miza ei. Ca o relatie parinte-copil sa functioneze, alfabetul ei nu trebuie doar invatat ci si creat.
Din pacate nu exista inca o reteta pentru a fi parinte sau pentru a face fata tuturor provocarilor neprevazute. Exista doar sfaturi si recomandari care ne invata ca mentinerea relatiei cu copilul tau necesita efort. Un efort in care incepi sa te schimbi pe tine inainte de a incerca sa schimbi comportamentele imature, incepi sa observi, sa accepti, sa te joci. Este un efort care merita.
Iubirea nu este o solutie universala la toate problemele relatiei cu copilul . Ea poate camufla temporar problemele care apar dar nu le rezolva neaparat. De aceea, fiind atenti la aceste probleme, putem invata multe despre noi.
Parentingul este un drum minunat, uimitor, plin de satisfactii dar intotdeauna provocator si mereu in constructie. E un drum care incepe in fiecare zi, nu intra in vacanta si nu-si ingaduie pauze. Un drum cu bune si cu rele. Fara scurtaturi, fara tehnici miraculoase sau retete general valabile ori proceduri standard. Fara alb si negru. Un drum cu multe nuante de gri si greu de gestionat nu numai de incepatori ci si de avansati.
Si mai mult, e un drum pe care nimeni nu-l poate parcurge in locul tau, nu-l poti delega, pasa sau pune pe umerii altcuiva. Un drum necunoscut si greu de cartografiat. Care lasa multa neputinta, nesiguranta si frustrare in urma lui. Un drum pe care mergi alaturi de copilul tau, dar care depinde in primul rand de tine. Un drum care trebuie parcurs deopotriva cu inima si mintea.
Un drum greu, o stiu pe propria-mi piele. Insa alt drum mai frumos nu exista.
Cat despre despre destinatia acestui drum, m-am tot gandit si pare dezirabila. Cu totii ne dorim ca la capatul drumului de parinte sa ne simtim impliniti si multumiti atunci cand ne privim copiii deveniti intre-timp adulti. Vrem sa ne fie bine alaturi de copiii pe care-i iubim dar mai ales ne dorim sa fie ei bine cu ei, pe drumul lor. Ne dorim sa mearga totul de la sine si sa ne bucuram de momente pline de bine si incantare, zi de zi.
Din pacate, pe cat de simplu pare ceea ce noi ne dorim, pe atat de imposibil este fara efort. Daca doar asteptam asemeni unui copil sa se intample toate acestea, fara nicio schimbare, fara suferinta si fara un travaliu personal, drumul nostru va fi unul tare lung si anevoios.
Cert este ca trairea rolului de parinte e in mare masura o proiectie a noastra si ca netrairea cu adevarat a realitatii de parinte, ne creaza nenumarate fantezii, false convingeri si temeri. Adevarul ni se dezvaluie incetul cu incetul abia cand suntem pregatiti sa-l auzim si sa-l vedem. In ritmul evolutiei si maturizarii personale, cum de altfel este firesc. Cu toate acestea, ne desprindem cu greu de modul in care ne-am obisnuit sa gandim, sa judecam, sa simtim.
In alta ordine de idei, am observat ca trecutul este, de fapt, cat se poate de prezent. Si ne ajuta la fel de mult pe cat ne si incurca sa vedem lucrurile asa cum sunt ele de fapt. Sa le dam sansa de a fi ele, de a fi acceptate si observate cu intelegere si curiozitate si cu o minte constienta.
Alfabetul parentingului are propria lui ordine pentru fiecare. Nu este deloc asemanator cu cel invatat la scoala pentru a citi si a scrie. Este mai degaraba asemeni unei coregrafii a celui mai frumos dans creat vreodata. Este un dans pe care il faci impreuna cu copilul tau, fara ca niciunul dintre voi sa stie coregrafia. Fiecare are pasii lui, pe care insa pana ii invata, va tot calca peste pasii celuilalt. Iar asta va deranja, dejamagii si frustra. Ne vom pierde impreuna sau pe rand rabdarea si vom simti nevoia sa fim suparati pentru o vreme. Vom da vina unul pe celalalt si vom spune cuvinte grele, crezand ca celalalt a gresit. Nu vom renunta niciunul, pentru ca stim amandoi ca este nevoie de timp si rabdare, pentru a face mai bine. Iar atasamentul este cel care va face dansul sa continue, fara pauza, pana se contureaza toti pasii. Si vom incerca iar si iar si o vom lua in fiecare zi de la capat. Vom simti ca timpul trece dar si pasii nostri devin mai siguri dar mai blanzi, mai atenti dar mai relaxati. Vom incepe sa simtim bucurie mai mult decat frustrare si parca nici sincronizarile reusite nu mai dureaza atat de mult pana se intampla. Si cred ca tot atunci conectarea incepe sa se instaleze natural si sa fie tot ce avem nevoie pentru a reusi.
Si zi dupa zi, an dupa an, dansul parinte copil devine mai frumos, mai placut si mai unic. Asemeni unui vals in care parintele trebuie sa conduca dansul, pentru ca experienta de viata il recomanda, dar nu o va putea face niciodata fara cooperarea copilului. Si asa invatam sa conducem dar si sa ne retragem, atunci cand vine si randul celuilalt sa isi danseze pasii.
Iar acest dans, ne va ajuta sa trecem mai usor prin toate provocarile si incercarile, impreuna. Iar muzica pe care vom dansa o vom asculta cu sufletul iar pasii, rand pe rand, ii vom crea cu mintea.
Pentru copiii nostri acesta va fi modelul pe care si-l vor aminti atunci cand si ei vor trebui sa-si creeze propriile coregrafii cu persoanele din viata lor, cu prima iubire sau cu ultima. Dar asa cum bine stim, placerea de a dansa va fi mereu mai importanta decat dansul in sine iar modelul primit mostenire de la noi, va ramane intiparit in mintea si sufletul lor pentru tot restul vietii. Iar acest bagaj de amintiri si lectii de viata va inclina balanta intre fericirea sau nefericirea copiilor nostri. Acest model de ABC primit de la noi, se va regasi in toate relatiile din viata copiilor nostri. Si inca mai avem timp sa scriem impreuna cea mai frumoasa melodie pe care copiii nostri sa danseze fericiti, pe drumul lor.