Suntem in plin sezon de emotii puternice si da, nu este una dintre cele mai simple perioade ale vietii de parinte dar cu toate astea ne-am inarmat cu rabdare si am incercat sa gasim cele mai eficiente si blande metode de a o gestiona cu succes. Provocarea cea mai mare pentru noi nu a fost faptul ca, si-a descoperit copilul nervii, ci faptul ca avea un comportament nepotrivit atunci cand era nervos si anume lovea. Am incercat in primul rand sa nu ne invinuim pe noi ca parinti, ca nu am facut ce trebuie sau pe el ca si copil, ca nu stie sa se comporte, pentru ca asta nu ar fi ajutat pe nimeni. Nu am folosit pedepse sau recompense si nu am incercat sa convingem copilul ca nu are niciun motiv sa se simta furios. Ne-am preocupat de validarea emotiilor dar si de gasirea unei solutii care sa conduca la comportamentul dorit. A fost o perioada intensa care a durat mai bine de trei saptamani dar vestea buna este ca trece iar invatamintele oferite acum vor deveni lectii de viata pentru adultul de maine.
Cum am procedat pas cu pas si care au fost metodele folosite pentru fiecare treapta de escaladare a emotiilor negative, am sa va povestesc in cele ce urmeaza:
1. Atunci cand furia se declansa si copilul izbucnea in plans, EMPATIZAM. Ma asezam la acelasi nivel cu copilul si ii spuneam Sunt aici cu tine, nu esti singur. Pot sa te ajut cu ceva?! Prin asta mi-am dorit sa transmit copilului meu mesajul ca il aud, il vad si conteaza pentru mine ceea ce el simte, chiar daca este o emotie negativa. Am ales sa nu discut cu el in acele momente despre ceea ce simte si sa astept intai sa se mai linisteasca. In aceasta etapa mi-a fost de mare ajutor sa inteleg cum functioneaza creierul nostru, facand urmatoarea analogie. Mi-am imaginat creierul ca pe o casa cu mai multe nivele. Primul nivel este subsolul, acolo unde gasim nevoile noastre de baza, nevoia de hrana, de odihna, de respiratie s.a.m.d. Al doile nivel este parterul, acolo unde gasim nevoia de securitate si de previzibilitate. Al treilea nivel este etajul unu, acolo unde se afla nevoile noastre superioare, cea de apartenenta si dragoste, cea de recunoastere si cea de implinire de sine. Atunci cand copilul se afla intr-un moment de furie si loveste, creierul sau se afla la subsolul casei, acolo unde acesta este foarte putin rational si mai mult instinctual. La acest nivel creierul va transmite copilului mesajul ca el trebuie sa fuga, sa lupte sau sa se ascunda. Pe de alta parte, noi, parintii, cand incercam sa oferim solutii si explicatii copilului furios, ne situam la ultimul nivel al creierului, acolo unde putem si suntem rationali. Daca noi incercam in acele momente sa vorbim cu el si sa ii explicăm ce trebuie sa faca sau ce trebuie sa nu faca, este ca si cum cineva care se afla la subsolul casei incearca sa auda ceea ce spune altcineva, aflat la ultimul etaj. De aceea, este foarte benefic ca in acele momente sa coboram la acelasi nivel cu copilul nostru si doar sa ii ramanem alaturi pana reuseste sa se mai linisteasca. Iar pentru a preveni frustrarea parinteasca pe care incepi sa o resimti usor usor, incercand sa gasesti solutii si cuvinte potrivite pentru calmarea copilului, eu am ales doar sa raman alaturi de el, intr-un mod empatic si constient dar vorbind cat mai putin.
2. Momentul in care copilul furios a inceput sa loveasca, in ciuda empatiei si suportului emotional oferit, am oprit comportamentul si am spus bland dar ferm Eu nu iti permit sa ma lovesti, noi nu ne lovim. Daca totusi copilul continua sa loveasca ii spun Stiu ca esti suparat dar daca continui sa ma lovesti eu o sa aleg sa ma indepartez. De obicei, momentul in care ii prezint copilului consecinta fireasca a comportamentului sau negativ, se intampla ca el sa ma priveasca cu ochii mari si sa se opreasca. Prin acest lucru doresc copilul sa constientizeze ca ii inteleg si accept emotiile puternice dar nu permit un comportament negativ si mai ales violent, iar asta este o limita ferma peste care nu trecem. Ramanem consecventi si daca este nevoie, ne ridicam de langa copil si ne indepartam, dar fara a-l lasa singur, ci doar pentru a fi suficient de departe incat el sa nu ne mai poata lovi.
3. Dupa ce copilul s-a linistit si poate inca doar mai suspina, eu de obicei il intreb A trecut supararea?! Si doar dupa ce imi confirma ca i-a trecut, incepem sa vorbim despre supararea lui, despre motivul care l-a facut sa fie atat de suparat si despre ce anume putem face si ce nu putem face atunci cand simtim ca suntem suparati. Lui Aaron i-am apus mereu asa Este in regula sa te simti suparat si eu uneori ma simt suparata. Cand suntem suparati insa nu putem sa lovim pe mami, pe tati, pe buni, pe Aaron, nici oamenii din jur, nici animalele si aici de obicei incepe sa zambeasca. Daca simti totusi nevoia sa lovesti poti sa lovesti o perna.
Atunci cand alegem metode de educatie pozitiva si cu blandete la marile provocari care apar in viata de parinte, trebuie sa intelegem un lucru. Poate ca la inceput ti se pare ca metodele nu functioneaza sau ca rezultatele vin mult prea greu iar tu nu ai timp si recunosc ca pana sa ajung aici, am simtit si eu de multe ori asta. Dar vreau sa te asigur ca ceea ce aparent pare ca nu functioneaza este un sentiment generat de lipsa de rabdare sau de timp a parintilor care doresc rezultate imediate. Si da, educatia cu blandete nu face minuni peste noapte si nici nu poate sa anuleze provocarile emotionale firesti prin care trece un copil, in schimb ea aseaza caramizi santoase la construirea unui viitor adult valoros si emotional echilibrat.