Studiind modul de manifestare al câmpurilor magnetice se cuvine să îi amintim și să îi felicităm pe Rainer Weiss, Barry C. Barish si Kip. S. Thorne – laureații premiului Nobel pentru fizică, anul 2017. Cei trei cercetători au fost recompensați pentru detectarea și observarea undelor gravitaționale cu ajutorul observatorului interferometru laser de unde gravitaționale- LIGO, urmare fuzionării spiralate a două găuri negre, respectiv foste stele neutronice, una cu masa de 29, cealaltă cu masa de 36 de ori mai mare decât cea a Soarelui nostru. Unirea celor două obiecte cerești într-o kilonovă a avut loc acum 130 milioane ani-lumină în galaxia-satelit NGC 4993 a Căii Lactee aflată în direcția “Norilor lui Magelan”. Pe Pământ semnalul a fost detectat pe 14 septembrie 2015, când s-a putut observa că undele gravitaționale se deplasau simultan cu lumina, având aceeași viteză.
Imagistica magnetism-gravitatie și electricitate este consemnată de mult timp, însă recent confirmată la un sistem stelar binar și la nivel de galaxie. Cercetătorii de la Universitatea Ebraica din Ierusalim au descoperit că galaxia Calea Lactee nu este doar atrasă de o forță, ci este și împinsă cu o viteza de 1.2 milioane mile/oră. Este incontestabilă bipolaritarea fenomenului. Pe de o parte există polaritatea nordică, forța care atrage, iar pe altă parte este polaritatea sudică, cea care respinge, împinge sau creează presiune. Împreună acționează sub forma magnetismului și a electricității. Magnetismul – punctul de respingere sau de atracție dintre două magnetosfere. Când încercăm să unim doi magneți de aceeasi polaritate (N-N, S-S) are loc o respingere, întrucât câmpul unuia alunecă pe câmpul celuilalt. Atracția și interactiunea electrică dintre doi poli diferiti (N-S, S-N) ai unor magneti, indiferent dacă aceștia se află aproape sau la distanțe astronomice unul față de altul, creează mișcare, lumină și singularitate. Astfel, unda magnetică este de natură ondulatorie și curbată.
Putem remarca acest fenomen în natura înconjurătoare. Să presupunem că ne deplasăm pe ocean cu un vapor. Constatăm că undele apei se comportă ondulatoriu lăsându-se purtate de undele magnetice; vaporul este un obiect dur, care stă pe apă (dacă nu ar fi atras gravitațional de planetă, atunci el ar sta în aer) și cu ajutorul căruia ne deplasăm înainte către destinația dorită. Distanța dintre punctul de plecare și cel de sosire o traversăm aparent drept, într-o anumită perioadă de timp și este determinată de masa de apă parcursă. În această ordine de idei, observăm că din mariajul celor două forțe ia naștere țesătura spațiu-timp, unde spațiul descrie distanţa, respectiv linia orizontală și mișcarea electronilor din interiorul masei. Această activitate a masei generează un câmp atractiv magnetic curbat, adică dinamica gravitațională și timpul, acesta din urmă fiind el însuși o undă fluctuantă gravitațională. În acest mod, gravitația acționează pe întreaga planetă indiferent dacă ne ducem în emisfera nordică sau sudică, motiv pentru care animalele și păsările urmăresc direcția câmpului magnetic atunci când migrează.
Mai mult, faptul că timpul este o undă gravitațională spiralată este ilustrat atât de rotația helicoidală a celor două gauri negre, care au fuzionat printr-o singularitate polară, precum și de cea a planetelor față de Soare. La rândul său, acesta din urmă se deplasează prin spațiul-timp al galaxiei și se îndreptă, către o stea mai mare; de pildă Soarele nostru se află pe o traiectorie către Vega, cea mai strălucitoare stea din constelatia Lira. Din acest motiv, planetele nu se învârt în cerc în jurul astrului luminos, iar perioada lor siderală nu coincide cu cea sinodică. Drept urmare, se creează o rotație spiralată. Traiectoria planetei în jurul Soarelui este numită orbită și corespunde unei forțe gravitaționale. Dacă vom locui pe Marte sau pe Soare, corpul uman va fi supus unei alte unde gravitaționale și se va adapta la o altă experiență temporală. Ziua, luna, anul reprezintă timpul nostru și gravitația noastră corespunzatoare masei și poziției câmpurilor electromagnetice ale planetei și ale Soarelui. Așadar, viteza de rotație spiralată a celor două câmpuri magnetice scade și permite vizibilitatea spațiului și a materiei adecvate spectrului nostru de lumină 4∙1014Hz si 8∙1014Hz, respectiv 7,8∙10-7m si 3,8∙10-7m lungimi de undă.
Pe fondul simbiozei N-S, putem scurta distanța și timpul către o destinație anume sau cea între două sau mai multe obiecte cerești, fără a arde combustibili fosili. Un exemplu în acest sens este unda electromagnetică care traversează sorii și planetele, respectiv găurile negre aferente. Amintim că s-a menţionat în prima parte a seriei “Vortexuri, spirale si meandre cosmice” de existența acestor unde meandrice electromagnetice emise prin polul S și care leagă gaura neagră din Soare de găurile negre din planete prin polul N. În mod similar, nava care traversează spaţiul interstelar este respinsa de către platforma de decolare de polaritate sudică și în același timp atrasă de polaritatea nordică a câmpului magnetic și gravitațional al destinației. Nava spațială, fiind de dimensiuni mici, este purtată pe undele meandrice în direcție dreaptă și în unghiuri rectilinii, după caz, în timp ce este atrasă de câmpul electromagnetic mai mare, așa cum s-a putut observa în cazul găurilor negre care s-au unit acum 130 milioane ani-lumină. Drept urmare, putem da crezare faptului că energia electrică a Pământului este rezultată din compresia unor cristale în straturile gelologice. Se știe că un cristal de cuarț supus la presiune, generează electricitate. Este ceea ce numim piezoelectricitate. Dacă raportăm acest fenomen la miliarde de miliarde de cristale de cuarț existente în adâncul pământului, care sunt supuse la presiuni enorme în interiorul rocilor, rezultă o energie piezoelectrică cumulată de o intensitate incomersurabilă.
Astfel de aplicaţii au început deja să fie utilizate. De exemplu, elanul imprimat sondei OSIRIS-REx reprezintă "o manieră inteligentă pentru a face să avanseze vehiculul spațial spre asteroidul Bennu, aflat pe o orbită apropiată de Soare, utilizând gravitația terestră, n loc să se utilizeze carburant", a declarat Dante Lauretta, profesor la Universitatea Arizona din Tucson, membru al echipei ce coordonează misiunea OSIRIS-REx. Această parte a misiunii s-a desfășurat la o altitudine de 17.000 de kilometri deasupra Oceanului Antarctic situat la polul sud al planetei Pamant. Potrivit propriilor cercetări astfel de mărturii există și în basme și legende, precum și în decorul ceramic, sculptat, pictat, țesut ncă din preistorie. Aici unda magnetică este o linie meandrică cunoscută generic sub “unda apei” și / sau o linie spiralată într-un sens la capete. Tradiția populară a reținut același nume pentru linia care se răsucește în sensul opus la celălalt capăt, ilustrând concomitent și singularitatea gravitațională născută din cele două polarități magnetice opuse. Dat fiind faptul că tot din mișcarea și presiunea cuplului de forțe ia naștere și electricitatea, traiectoria sa este reprezentă prin linia zig-zag cu unghi de 90º. În povești, protagonistul Făt-Frumos zboară pe un cal sur întâi până la nori, apoi se întoarce către pământ, unde își ia un nou avânt și zboară până la Lună, de unde se întoarce iar pe pământ și apoi zboară către Soare, de la care se duce spre stele către împărăția lui Roșu Împărat sau către cea a lui Verde Împărat.
Articol publicat in revista COSMOS, București, Noiembrie, 2017
Articole:
- Precedent: Vortexuri, spirale și meandre cosmice (I)
- Precedent: Vortexuri, spirale și meandre cosmice (II)
- Curent: Vortexuri, spirale și meandre cosmice (III)
- Următor: Vortexuri, spirale și meandre cosmice (IV)
- Următor: Vortexuri, spirale și meandre cosmice (V)
- Următor: Vortexuri, spirale și meandre cosmice (VI)
Bibliografie:
- Dawn of an Era: Astronomers Hear and See Cosmic Collision, Eric Betz, 2017,http://blogs.discovermagazine.com/d-brief/2017/10/16/gravitational-wave-neutron-stars/#.WeTAWTtx0l1
- "A mystery void is pushing our galaxy through the universe at 1.2 milion mph", http://ewao.com/2017/01/31/a-mystery-void-is-pushing-our-galaxy-through-the-universe-at-1-2-million-mph/
- "O sondă lansată de NASA, catapultată spre un asteroid cu ajutorul gravitației terestre", autor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu, https://www.agerpres.ro/sci-tech/2017/09/23/o-sonda-lansata-de-nasa-catapultata-spre-un-asteroid-cu-ajutorul-gravitatiei-terestre-12-02-07
