Cercetătorii de la Universitatea din Texas, Arlington și de la Institutul Himalaian de Geologie Wadia și-au concentrat atenția pe porţiunea groasă de șapte kilometri de manta superioară a Pământului situată între 3 657 și 4 876 m altitudine în Himalaia. Rezultatele științifice ne aduc la cunoştinţă posibilitatea ca hidrogenul, oxigenul, apa, dioxidul de carbon și diamantele să se fi format și să se formeze în mantaua Pământului la sute de kilometri sub suprafața solului. Tributar unor astfel de studii privind proveniența materiei sunt și observațiile potrivit cărora prezența apei se continuă mult în subteran sub forma izvoarelor, râurilor și lacurilor. Urmare săpăturilor tot mai adânci efectuate în mina Kidd din Ontario, Barbara Sherwood Lollar, geochimist la Universitatea din Toronto, Canada, declară pentru BBC că în 2013 și 2016 s-a găsit apă sărată curgătoare veche de 1,5 miliarde, respectiv de 2 miliarde de ani la adâncimi de 2,4 km şi 3,1 km. Dacă în unele părți ale planetei apa circulă pe sub pământ cu o viteză de 1m/an, în cazul de față fluxul este de 2 litri/minut. “Când ne gândeam la apa subterană, presupuneam că aceasta trebuie să fie în cantități foarte mici prinsă între roci, însă în realitate ea izvorăște direct, rata de curgere fiind de litri pe secundaă. Volumul de apă este mult mai mare decât s-a anticipat”, a adăugat cercetătoarea.

Misterul apariției apei pe suprafața Pământului se prelungește către structura interioară a planetei. De pildă, sub Marea Caraibilor și Golful Mexic s-au descoperit lacuri cu apă sărată cunoscute sub numele de “piscine de saramură”. Concentrația de salinitate a apei este de cinci ori mai mare decât cea a mării și nu se amestecă cu aceasta. “Este unul dintre cele mai uimitoare lucruri care se află în adâncul oceanului. În momentul în care te afli acolo, pe fundul apei, te afli, implicit, și lângă un lac. Te simți ca într-o altă lume", declară Erik Cordes, profesor de biologie asociat la Universitatea Temple. Însă, compoziția mineralului ringwoodită arată totuși că Pământul deține intraterestru un întreg ocean de apă situat la adâncimi de circa 515 km. Neavând mijloacele tehnice de a fora atât de adânc, ringwoodita fusese analizată până acum doar cu ajutorul meteoriților, însă în 2008 ea a fost gasită întâmplător de căutătorii de diamante în timp ce săpau în râul Mato Grosso, Brazilia. Graham Pearson - coordonatorul studiului și geochimist la Universitatea din Alberta, Canada, crede că sub stratul de rocă fierbite există un volum de apă similar cu cel al tuturor oceanelor planetei la un loc. Această descoperire ajută atât la formularea unei concluzii privind zona de tranziție dintre mantaua superioară către inima planetei, despre care unii experți cred că este uscată, iar alții că este umedă, precum și la reevaluarea teoriilor privind originea apei potrivit cărora aceasta ar fi fost adusă pe Pământ de către meteoriți. Și asta pentru că nimeni nu știe exact de unde au meteoriții gaz și apă.

Pentru a oferi un raspuns în acest sens rămânem în climatul umed, însăa apelăm la o altă alternativă științifică, în speță la cea astronomică. Cu ajutorul Observatorului Owens Valley Radio (OVRO) din California, Statele Unite ale Americii, astronomii au putut utiliza câteva stele pe post de oglinzi reflectoare și lentile de mărire cosmice pentru a studia activitatea găurii negre situată în centrul galaxiei PKS 1413+ 135. Astfel, pe parcursul anului 2010 s-au recepționat o serie de emisii radio simetrice, care la început erau luminoase, apoi păleau, devenind ulterior din nou strălucitoare. Același curs evenimențial s-a repetat în 2015. Concluzia cercetătorilor a fost că doi “bulgari” de gaz fierbinte au fost ejectați succesiv prin gaura neagra cu viteze apropiate de cea a luminii. În 2011 a fost identificată semnătura unui strat de gaz în discul de praf ce înconjoară spiralat steaua TW Hydrae, care are 10 milioane de ani vechime și este situată la 175 de ani-lumină în constelația Hydra. Discul este atât de puternic îmbibat cu “vapori de apă rece, încât ar putea să umple mii de oceane precum cele de pe suprafața Pământului”, afirmă Michiel Hogerheijde de la Observatorul Leiden, Olanda. De asemenea, se naşte ideea că planetele similare cu a noastră ar putea fi situații comune în univers.

Tot în 2011 s-a mai descoperit o regiune gazoasă, cea a quasarului APM 08279+5255 aflată la 12 miliarde ani-lumină în direcția constelației Lynx. Quasarii sunt nuclee galactice luminoase, alimentați de gazdă – o gaură neagră supermasivă. În această zonă extrem de densă în radiații, APM 08279+5255 deține o gaură neagră, care este de 20 de miliarde de ori mai mare decât Soarele nostru, și similar răspândește vapori de apă în jurul acesteia. Masa vaporilor lichizi este colosală. A fost estimată la cel putin de 140 000 de miliardede ori mai mare decât întreg volumul apelor mărilor și oceanelor de pe suprafața Pământului. Mai mult, s-a constatat că “există o relație misterioasă între masa unei gauri negre din centrul unei galaxii și masa galaxiei în sine, ca și cum formarea celor două este reglementată de același proces”, menţionează Alicia Berciano Alba din ASTRON, Olanda. Tot un nucleu care emite imense flăcări de particule strălucitoare a fost observat și la gaura neagră Markarian 335, localizată la 324 ani-lumină în constelația Pegasus. Cercetătorii l-au denumit “bec” sau “coroană”.

Așadar, studiile și observațiile efectuate de către oamenii de știință ne apropie tot mai mult de misterul formării corpurilor cerești și oferă noi perspective privind originea radiațiilor luminoase emise în jeturi verticale spiralate din interiorul unei găuri negre. Pe de o parte este teoria conform căreia vortexul găurii negre captează materie din discul care o înconjoară cu ajutorul forței spiralate a gravitației, o conduce spre centru și o încălzește foarte de mult, determinând-o să strălucească în diferite lungimi de undă de lumină spectrală. Pe altă parte, o sursă de radiaţii pare a fi coroana, acel bec încărcat energetic cu particule, care se mișcă deasupra și dedesubtul găurii negre și generează radiații X, însă oamenii de știință nu au explicații privind modul ei de formare. Totuși, pe fondul descoperirilor putem atribui coroanei sau stelelor active precum quasarul dintr-o gaură neagră calitatea de sursă a apei, a gazului și a particulelor de pământ. Acest cuplu, steaua stralucitoare care emană succesiv radiații și gaura neagră (gazda stelei) care absoarbe periodic emisiile, ni se prezintă a fi singularitatea sau inima unei galaxii, a unui Soare și a unei planete.

Noul peisaj cosmic descris în termeni stiintifici ne este totusi cunoscut, familiaritatea venind din sfera decorului arhitectural și obiectelor casnice, podoabelor și articolelor vestimentare. O cercetare comparată efectuată de subsemnata privind bolta cerescă și patrimoniul artistic tradițional românesc și nu numai, conduce către ipoteza potrivit căreia alfabetul ornamental utilizat este de fapt o oglindire a procesului evenimential de formare stelară și celulara. Astfel, într-o deplină unitate simbolică și estetică ni se prezintă o realitate cosmică și anatomică, aflate în perfectă armonie, unde punctul și linia capătă noi identități. Decorul începe cu o stea - punctul central, care este înconjurată de un cerc – orizontul evenimentelor al unei găuri negre. Cu ajutorul atracției gravitaționale aceasta captează cu viteza luminii materia din jur; procesul absorbției încetează când lasă să treacă jeturile de radiații emise de stea sau de “bec”. Dincolo de acest orizont imaginea evoluează cu meandre, spirale rotunjite și spirale pătrățoase, ilustrând mișcările de frecvență joasă efectuate de undele electromagnetice în demersul formării gazului, apei și pământului. Aceleași mișcări au putut fi observate la electronii și protonii din centurile de radiații Van Allen ale Pământul. Așadar, putem desprinde o concluzie: componenta cosmică este înglobată în cotidianul civilizațiilor din paleolitic, mezolitic, neolitic și nu numai, până în prezent.

Articol publicat în revista COSMOS, București, Decembrie, 2017

Articol:

1. Precedent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (I)
2. Precedent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (II)
3. Precedent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (III)
4. Curent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (IV)
5. Următor: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (V)
6. Următor: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (VI)

Bibliografie:

1. “UTA study sheds new light on earth’s evolution, suggests hydrogen, oxygen, water and carbon dioxide generated in Earth’s mantle", 2017, https://www.uta.edu/news/releases/2017/10/Basu%20Geology%20paper.php , https://pubs.geoscienceworld.org/geology/article-abstract/45/8/755/207630/in-situ-peridotitic-diamond-in-indus-ophiolite?redirectedFrom=fulltext
2. „The World's Oldest Water Is Even More Ancient Than We Realised”, 2016, http://www.sciencealert.com/the-world-s-oldest-water-is-even-more-ancient-than-we-realised
3. “Sub Marea Caraibelor exista un lac subteran”, 2009, http://www.descopera.ro/dnews/4093247-sub-marea-caraibelor-exista-un-lac-subteran
4. “Cercetătorii au descoperit un lac sub ocean. Cei care înoată acolo nu se mai întorc”, 2016, http://www.descopera.ro/natura/15861443-cercetatorii-au-descoperit-un-lac-sub-ocean-cei-care-inoata-acolo-nu-se-mai-intorc
5. “Rare Diamond Reveals Earth's Interior is All Wet”, 2014, https://www.livescience.com/44057-diamond-inclusions-mantle-water-earth.html
6. “Cosmic magnifying lens reveals inner jets of black holes”, 2017 https://www.sciencedaily.com/releases/2017/08/170815133849.htm
7. “Herschel finds oceans of water in disk of nearby star”, 2011 http://www.astronomy.com/news/2011/10/herschel-finds-oceans-of-water-in-disk-of-nearby-star
8. “Water vapor reveals how stars form around a black hole in the early universe”, 2011 http://www.astronomy.com/news/2011/10/water-vapor-reveals-how-stars-form-around-a-black-hole-in-the-early-universe
9. “The largest body of water we know of is circling a black hole”, 2015, https://www.geek.com/news/the-largest-body-of-water-we-know-of-is-circling-a-black-hole-1636514/
10. “Black Hole Has Major Flare”, 2015, https://www.nasa.gov/feature/jpl/nustar/black-hole-has-major-flare
11. “NuSTAR Probes Black Hole Jet Mystery”, 2017, https://www.nasa.gov/feature/jpl/nustar-probes-black-hole-jet-mystery
12. “Black Hole Has Major Flare”, 2015, https://www.nasa.gov/feature/jpl/nustar/black-hole-has-major-flare