Pe cât de expresive și dinamice sunt meandrele și spiralele din punct de vedere vizual-plastic, pe atât de complexe se dovedesc a fi în a ilustra efectele unor fenomene din existența cotidiană și cosmică. În arhivele memoriei tradiției populare găsim trimiteri descriptive la peisajul terestru precum unda apei, dealul și valea, muntele și depresiunea, iar pe de altă parte către elasticitatea și răsucirea spațiului-timp. Afinitatea care se stabileşte între aceste tărâmuri este evidențiată de capacitatea de curbare determinată de rotația unui obiect ceresc, respectiv de câmpul său electromagnetic și cel gravitațional. Pornind de la câmpul electromagnetic și vortexul gravitațional formate de orice astru care se învârte cunoaştem și că forța de atracție exercitată asupra mediului proximal va apropia orice element, de la particule de fotoni, gaz, apă și praf până la stele și găuri negre. Cazuistica terestră și cosmică le demonstrează.

Studiile efectuate cu ajutorul Observatorului STEREO și cu cel al Dinamicii Solare, NASA, au pus în evindență un factor magnetic comun atât suprafeței solare precum și atmosferei și ocenelor terestre. Atât Soarele cât și Pământul au fost diagnosticați cu prezenţa undelor Rossby.

În cazul planetei noastre undele atmosferice Rossby sunt observate ca uriașe meandre circulare de-a lungul celor două emisfere. Când buclele devin foarte pronunţate, ele detașează masele de aer rece sau cald, aer care devine ciclon sau anticiclon. Deși suprafața solară nu este exact la fel cu cea a Terrei, totuși ea este un imens ocean de substanță gazoasă puternic ionizată (plasmă) și permite deplasări magnetice ondulatorii pe suprafața sa. Astăzi, undele Rossby stau la baza predicțiilor meteorologice de pe Terra și Soare. Mai mult, întrucât astrul se roteste în jurul propriei axe, și câmpurile sale magnetice se învârt precum tirbușonul, descriind spirala lui Arhimede. La poli acestea se curbează asemeni jucariei curcubeu spiralate – Slinky. Rotația în jurul propriei axe permite și răsucirea liniilor magnetice, eliberând totodată plasmă și vânt solar.

Urmare analizelor în raxe X și ultraviolete efectuate cu ajutorul satelitului SOHO și cu Observatorul Solar “Big Bear”, California, S.U.A., privind ejecțiile de masă coronală s-a constatat că în momentele erupțiilor există o relatie între structura heliacală a acestora și orientarea în forme de “S” (sigmoidale) a câmpurilor magnetice, respectiv a frânghiilor de flux magnetic. Frânghiile de flux iau naștere prin atracția și unirea a cel puțin două linii magnetice de polaritate opusă, creând un grup de linii care se răsucește de-a lungul unei axe comune. Fenomenul este cunoscut ca reconectare magnetică, fiind asociat cu energia cinetică și eventual, caldura. “Dintr-o legatură principală de flux magnetic de forma unui S rasucit se desprind și se dezvoltă ulterior noi seturi de bucle, care la randul lor se răsucesc și se împletesc formând noi frânghii magnetice”.

Angelos Vourlidas ne îndeamnă să ne imaginam procesul astfel: avem o franghie, un capăt il ținem cu palma stângă, celălalt cu dreapta. Începem să răsucim unul într-o direcție, celălalt către partea opusă, până când mijlocul frânghiei devine un mare nod. Dacă se rupe vreo frânghie magnetică, apare ejecția solară sub forma a două panglici. Odată cu lansarea în spațiu a materiei, liniile magnetice se leagană înainte și înapoi în atmosfera astrului așa cum algele se unduiesc într-o parte și-ntr-alta din cauza curenților subacvatici. Mișcarea magneto-hidrodinamică poarăa denumirea de unde Alfvén și a fost observată în 2011 cu Observatorul Dinamicii Solare, NASA. Aceste noduri realizate din linii valurite, spiralate și răsucite descriu forma bombată în zona ecuatorială, precum și cea aplatizată de la polii astrului solar, ceea ce a permis măsurarea vitezei de mișcare în jurul propriei axe. În medie aceasta este de 27 de zile, iar la Ecuator rotația completă se efectuează în 24 de zile, mai repede comparativ cu cele 35 de zile din zona polilor. De asemenea, se creează și o relație între activitatea bipolară a petelor solare, jeturile emise și inversarea polilor magnetici. Astfel, topologia ondulată, curbată și răsucită a câmpului magnetic solar și mișcarea heliacală a jeturilor de plasmă permit transferul de curenți magnetici. Aceștia din urmă interacționează atât cu norii magnetici interplanetari, precum și cu câmpurile electromagnetice și gravitaționale ale planetelor.

În cazul Pământului informatiile oferite de semnatura câmpului magnetic inregistrată în trăsăturile distinctive de natură umedă și solidă din sedimente, roci și artefacte arheologice i-a determinat pe cercetători să concluzioneze că mediul lichid din interiorul planetei se învârte în vortexuri heliacale, cauza fiind răsucirea liniilor magnetice și înclinarea miezului interior, deși specificul acestuia din urmă este încă controversat.

O viziune cosmică similară este ilustrată și de poetul M. Eminescu: "Ce-i etern? Cine consumă sâmburul aurit din soare?... / Cine filele albastre și-nstelate le întoarce / La a Creațiunii carte, [... ] Cine firul lung îl toarce / Din fuiorul veșniciei pân' în ziua de apoi?"

Înclinarea axei de rotație corespunde și anotimpurilor și echivalează cu aplecarea planetei într-o parte și într-alta față de Soare. Un proces similar a fost consemnat odată cu rotația discului de materie la sistemul gaură neagră și microquasarul acesteia H 1743-322 din constelația Scorpionului, situat la o distanță de 28 000 ani lumină față de Pământ. Cu ajutorul observatorului NuSTAR de raze X de la NASA s-a confirmat inclinarea vortexului gravitațional, mai exact clatinarea liniei orbitale de particule de Fe (fier) și, adițional, o reflexie luminoasă asupra acestora odată cu precesiunea. Orientarea orbitei este corelată cu precesia echinocțiilor și echivalează cu aplecarea discului de materie față de obiectul central.

Dacă o gaură neagră este activă, forța sa gravitațională de asimilare va distorsiona spațiul-timp înghițind orice, de la particule de lumină, la planete și la alte găuri negre. Mișcarea de rotație le arcuieşte și le atrage, apoi le integrează și le înghite până dispar din orizontul nostru optic. Ilustrațiile 3D prezintă activitatea și din punct de vedere magnetic. Cu cât liniile magnetice sunt mai apropiate de vortexul gravitațional acestea se răsucesc, se împletesc și înfiletează cursivitatea spațiului local; dacă sunt în proximitate ele se unduiesc și se orientează către centrul găurii negre. Este un aspect pe care toate gaurile negre îl împărtășesc indiferent de mărime, fie una supermasivă, fie cât o stea sau cât un atom. “Este ca și când învârtim lingurița în miere. Imaginați-vă că mierea este spațiul și orice componentă cosmică (inclusiv spațiul-timp local) va fi atrasă și răsucită în jurul linguriței, subordonându-se mișcării de rotație a acesteia”, afirmă Adam Ingram de la Universitatea din Amsterdam, Olanda.

Mai enumerăm câteva exemple: planetele se rotesc în jurul Soarelui atrase de câmpul și forța sa. Acesta din urmă trimite la rândul său lumină. Toate planetele, inclusiv Pământul, o absorb și beneficiază de ea. Sau, dacă un asteroid se apropie foarte mult de o planetă, el riscă să fie atras și să se lovească de sol. Tot forța de atracție exercitată prin mișcări de rotație spiralată a undelor gravitaționale și contorsionarea liniilor electromagnetice sunt responsabile pentru curbarea suprafeței terestre a stelelor, planetelor etc., mai precis pentru arcuirea de la un pol la altul a scoarței terestre, a continentelor, oceanelor și a atmosferei. Motiv pentru care și forma Pământului este tot o undă curbată, atenție nu sferică, și oamenii din emisfera sudică nu cad de pe planetă. Ei se deplasează urmând răsucirea și distribuția materiei efectuată de liniile electromagnetice. Mai mult, prezicerile teoretice din secolele anterioare, însoțite de cunoașterea pe cale experimentală din prezent pun în evidență și curbarea și apropierea spațiului-timp din jurul Pământului, unei galaxii sau unei gauri negre. Știința oferă explicații în acest sens prin intermediul modelului 2D - pânza curbată și cel 3D - cubul cu liniile orientate căre corpul ceresc.

De pilda, telescopul Hubble a fotografiat dilatarea mediului înconjurător cauzată de forța de atracție a clusterului Abell 2537. Efectele vizibile generate sunt alungirea galaxiilor în dungi sau fâșii de lumină, călătoria distorsionată a luminii și contorsionarea spațiului însuși. Fenomenul produce și efectul de lupă.

Articol publicat în revista COSMOS, București, ianuarie, 2018

Articol:

1. Precedent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (I)
2. Precedent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (II)
3. Precedent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (III)
4. Precedent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (IV)
5. Curent: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (V)
6. Următor: Vortexuri, spirale si meandre cosmice (VI)

Bibliografie:

1. “Magnetic Field Lines Tangle as Sun Rotates”, 2009, https://www.windows2universe.org/sun/activity/sun_mag_field_rotate_tangle.html&edu=high
2. “The Sun does a flip”, 2001, https://science.nasa.gov/science-news/science-at-nasa/2001/ast15feb_1
3. “Viewpoint: A New Twist in Simulating Solar Flares”, 2016, https://physics.aps.org/articles/v9/26
4. “Witnessing magnetic twist with high-resolution observation from the 1.6-m New Solar Telescope”, 2015 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4421823/#b17 , https://www.youtube.com/watch?v=WMNOBXH4dkM
5. “The surprising shape of solar storms”, 2009, https://science.nasa.gov/science-news/science-at-nasa/2009/14apr_3dcme
6. “SDO Spots Extra Energy in the Sun's Corona”, 2011, https://www.nasa.gov/mission_pages/sdo/news/alfven-waves.html
7. „The Sun’s strange shape revealed”, 2012, https://www.space.com/17143-weird-sun-shape-revealed.html
8. „Does the Sun rotate?”, 2016, https://www.livescience.com/32894-does-the-sun-rotate.html
9. “The relationship between sunspot activity and the reversal of the sun's magnetic polarity”, iunie 2010, http://www.hko.gov.hk/m/article_e.htm?title=ele_00424
10. “NASA - Twisting Solar Jets in STEREO”, 2007, https://www.nasa.gov/mission_pages/stereo/news/Solar-Jets.html
11. “Magnetic Tornadoes Could Liberate Mercury's Tenuous Atmosphere”, 2009, https://www.nasa.gov/mission_pages/messenger/multimedia/magnetic_tornadoes.html
12. "Core processes. Earth’s eccentric magnetic field” – august 2012, “Nature Geoscience”, Vol. 5, www.nature.com/naturegeoscience, https://www.sciencenews.org/article/magnetic-mystery-center-earth
13. "UVA researchers prove existence of gravitational vortex", 2016, http://www.uva.nl/en/content/news/press-releases/2016/07/dutch-researchers-prove-gravitational-vortex.html
14. "Black hole in 3D, 29.11.1999" https://www.jpl.nasa.gov/spaceimages/details.php?id=PIA04207
15. "Magnetism helps black holes blow off gas", 2017, https://www.sciencenews.org/article/magnetism-helps-black-holes-blow-gas
16. "What is a black hole", 2017, https://www.nasa.gov/audience/forstudents/k-4/stories/nasa-knows/what-is-a-black-hole-k4.html
17. "Scientists create ‘molecular black hole’ in laboratory using world’s most powerful x-ray beam", 2017, https://www.thesun.co.uk/tech/3692769/scientists-create-mini-black-hole-in-laboratory-using-worlds-most-powerful-x-ray-beam/
18. "Scientists just figured it out how black holes twist space – time", 2016, https://mic.com/articles/150245/scientists-just-figured-out-how-black-holes-twist-space-time#.WjTPGK2rL, https://www.space.com/33598-black-hole-flicker-mystery-solved.html
19. "Hubble sees galaxy cluster warping space and time", 2017, https://www.nasa.gov/image-feature/goddard/2017/hubble-sees-galaxy-cluster-warping-space-and-time