Your Cart
Loading


O introducere în radiestezia multidimensională

Prezentarea modelului folosit, a setului de parametri, a considerațiilor generale referitoare la radiestezie în general și la această variantă în particular. Materialul reprezintă o bună parte a unui curs ținut cândva și este util și pentru cei care au fost pe la cursuri, ca să-și reamintească bazele, și pentru cei care și-ar dori să învețe așa ceva. Dacă știți să folosiți ansa și raportorul, sau pendulul, veți putea utiliza imediat parametrii prezentați în practica terapeutică și în scopul evoluției spirituale. Dacă nu, cursul tot este util ca incursiune în mecanismele irealității imediate și puteți ulterior să învățați cum se măsoară. În fond, este o introducere în Taina irealității imediate – oare ați citit cartea?

Radiestezia multidimensională este o formă de radiestezie care utilizează parametri orientaţi către karma de neam şi corpurile fizic, emoţional, mental şi spiritual. Parte din ceea ce numim misiune personală poate fi mai bine evaluat astfel şi se pot face aprecieri subtile asupra destinului unei persoane, asupra relaţiilor acesteia cu alte persoane.

Nu înlocuieşte inforenergetica sau tehnica bioconceptuală, ci este o altă direcţie de dezvoltare, sau un alt set de parametri, la a cărui dezvoltare am contribuit și eu.


Choose a pricing plan

radimdh

€50 (20% off)
€40

Course curriculum