Volumul 3 - Edgar Rice Burroughs - Fiarele Lui Tarzan

CAPITOLUL I.

Răpirea

— Afacerea este învăluită într-un mister de nepătruns. Am informaţii precise că nici poliţia, nici autorităţile militare nu au nici cea mai vagă idee, cum s-au petrecut lucrurile. Nu se ştie altceva decât că Nicolai Rokoff a evadat.

Cuvintele de mai sus erau adresate de către locotenentul Artigny, prietenului său John Clayton, lord de Greystoke, cel pe care îl cunoaştem sub numele de Tarzan.

El asculta tăcut şi în aparenţă cât se poate de liniştit relatarea prietenului său.

În realitate însă, îl frământau o mulţime de amintiri neplăcute, răscolite de gândul că duşmanul său de moarte izbutise să scape din închisoarea militară, unde fusese trimis cu o sentinţă pe viaţă, condamnat pe baza dovezilor aduse împotriva lui de către Tarzan.

Gândindu-se la toate nelegiuirile lui Rokoff care a încercat prin toate mijloacele să îl răpună, îşi dădea seama că setea de răzbunare a acestui om îl va împinge acum, când este din nou liber, la fapte care altă dată ar fi fost simple răzbunări copilăreşti.

Tarzan se stabilise cu câteva luni în urmă la Londra, pentru a-şi cruţa familia, soţia şi copilul mic, de neajunsurile şi primejdiile sezonului ploios din ţinutul Wazirilor, unde avea terenuri întinse, încă de pe vremea când domnise peste acel popor primitiv.

În momentul când continuăm această povestire, eroul nostru este la Paris, în casa prietenului său Artigny, la care venise pentru o scurtă vizită.

Vestea despre evadarea misterioasă a rusului îi stricase toată plăcerea călătoriei, aşa că se gândea numai la înapoierea sa cât mai grabnică.

— Să nu crezi, dragă Paul, începu el într-un târziu, că mă tem pentru viaţa mea. Ştii foarte bine că am putut, să-l înfrunt pe acel ticălos în tot ce a întreprins împotriva mea. Dar acum sunt şi alte fiinţe pe care trebuie să le apăr. Îl cunosc foarte bine pe acest om şi sunt sigur că va căuta să mă atace, dar lovind în cineva care îmi este drag. Ştie că astfel voi suferi enorm. Trebuie deci să mă întorc cât mai repede acasă, unde sunt sigur că îl voi întâlni, însă de această dată trebuie să îi vin de hac, pentru totdeauna.

Pe când cei doi prieteni discutau aceste chestiuni la Paris, alţi doi oameni se sfătuiau misterios, într-o căsuţă de la marginea Londrei.

Amândoi erau nişte tipi bruneţi, cu o înfăţişare sinistră, iar unul dintre ei purta o barbă lungă şi stufoasă. Celălalt era mai degrabă palid, datorită unei lungi şederi într-un loc închis şi era foarte nervos.

Acesta din urmă dădea instrucţiuni şi lămuriri celui cu barbă.

— Trebuie să-ţi razi barba Alexis, pentru că aşa poţi fi oricând recunoscut. Câteva ore vom lucra separat, dar după aceea ne vom întâlni pe puntea vaporului Kinkaid. Şi sper că vom avea cu noi doi oaspeţi, care deocamdată nu se gândesc de loc la minunata călătorie pe care o vor face. Peste două ore voi fi în drumul spre Dover cu unul dintre ei, iar tu vei urma instrucţiunile date de mine şi vei veni desigur, mâine cu celălalt oaspete, care va sosi şi el, după cum cred.

Apoi, a continuat:

— Dragă Alexis, după cum vezi, pe lângă satisfacţie personală m-am gândit să şi câştigăm ceva bani, care să ne răsplătească întreaga osteneală. Mulţumesc autorităţilor franceze care nu au dezvăluit încă public evadarea mea şi aşa am avut suficient timp să îmi fac toate planurile până în cel mai mărunt detaliu, fără să mă gândesc la alte necazuri. Acum trebuie să îţi urez noroc bun. La revedere!

Cam după două ore după înţelegerea celor doi indivizi de la Londra, un curier poştal suna la intrarea în apartamentele de la Paris ale locotenentului Paul Artigny.

— O telegramă pentru lordul de Greystoke, zise el servitorului care a ieşit să vadă cine sunase. Este aici la dumneavoastră?

Servitorul răspunse afirmativ şi semnând de primire, duse telegrama lui Tarzan, care îşi făcea bagajul ca să plece la Londra.

O deschise şi citind-o, se făcu alb ca varul.

— Vezi Paul, zise el, întinzându-i telegrama, mi s-a şi dat prima lovitură.

Francezul luă telegrama şi citi:

Jack furat din grădină; complice noul servitor. Vino imediat.

Jane.

Cum sosi acasă, Tarzan urcă scările din trei salturi.

Soţia sa, Jane Porter îl întâmpină deznădăjduită, povestindu-i pe scurt, printre suspine, tot ce ştia în legătură cu răpirea fiului lor.

Doica plimba copilul în cărucior, la soare, pe trotuarul din faţa casei lor. La un moment dat, lângă colţul străzii s-a oprit un taxi, căruia femeia nu i-a dat nici o importanţă; atât a remarcat însă că nimeni nu a coborât din maşină. Stătea de parcă ar fi aşteptat pe cineva.

În acest timp, Carol, noul servitor, ieşi din curte şi o strigă pe doică, spunându-i că stăpâna lor are ceva să-i comunice, adăugind că are el grijă de copil până se înapoiază ea.

Doica, fără să bănuiască nimic, porni spre casă, dar îşi aminti că a uitat să-i spună servitorului să nu ţină căruciorul în soare.

S-a oprit în loc şi întorcând capul, a vrut să-i strige servitorului această rugăminte, dar acesta s-a îndepărtat cu căruciorul, împingându-l spre taxi.

Văzu şi o figură sinistră apărând în uşa maşinii.

Instinctiv, simţi primejdia în care se găsea micuţul Jack, dădu un ţipăt, repezindu-se spre răpitori. În acest timp, Carol înmâna copilul omului din maşină.

Dar înainte ca doica să ajungă la ei, Carol s-a urcat în maşină, trântind puternic uşa. Maşina însă nu a pornit imediat, cu toate eforturile şoferului, care a fost nevoit să meargă înapoi câţiva metri, înainte de a lua-o din loc.

Aceste momente au fost suficiente ca doica să ajungă la ei. Sărind pe maşină, s-a agăţat cu amândouă mâinile de mânerul uşii.

Uşa s-a deschis şi a început o luptă între doică şi răpitori, lucru neprevăzut în planul răufăcătorilor. Maşina însă a luat viteză, iar Carol, cu o puternică lovitură, a îndepărtat-o pe femeie de pe scara maşinii, reuşind să dispară după colţ.

Strigătele femeii au atras mai multe persoane din casele din vecini, precum şi din reşedinţa lordului Greystoke.

Printre acestea se afla şi lady Greystoke, care a fost martoră la curajoasa luptă a doicii cu bandiţii. Ea însăşi a alergat după maşină, dar nu a putut să o ajungă.

Iată, asta era tot ce putea spune lady Greystoke, iar alte informaţii mai exacte nu avea la îndemână, iar dacă Tarzan nu i-ar fi spus de evadarea lui Nicolai Rokoff din închisoarea franceză, în care toţi au crezut că va sta închis pentru totdeauna, nu şi-ar fi putut imagina cine ar putea fi autorii răpirii.

Pe când Tarzan şi soţia lui se sfătuiau privitor la ce aveau de făcut, se auzi telefonul sunând din camera de alături. Tarzan se duse imediat să ridice receptorul.