Nobila Casă - Volumul 1 - James Clavell

 PROLOG

 8 iunie, 1960

 Ora 23.45.

 Se numea Ian Dunross şi, pe o ploaie torenţială, conducea cu atenţie vechea lui maşină sport MG, dând colţul spre strada Dirk* care trecea pe lângă Struan Building aşezată pe litoralul Hong Kongului. Era o noapte întunecoasă şi vijelioasă. Pretutindeni în colonie – aici, pe insula Hong Kong, dincolo de port, în Kowloon şi în Noile Teritorii care făceau parte din China – străzile erau aproape complet pustii, toată lumea îşi consolida casele cu scânduri în aşteptarea taifunului Mary. Al nouălea avertisment privind uraganul fusese lansat în amurg şi vijelia care s-a iscat, şi care atinsese deja 80-100 de noduri, s-a extins pe o mie de mile spre sud, aruncând ploaia orizontal pe acoperişuri şi pe pantele dealurilor unde zeci de mii de imigranţi ilegali din China se îngrămădeau, fără apărare, în aşezări improvizate din cocioabe nenorocite.

 Dunross încetini, orbit, ştergătoarele, nefăcând faţă cantităţii de apă; vântul trăgea de prelata ce acoperea maşina şi de ferestrele din plastic laterale. Apoi parbrizul s-a limpezit pentru moment. La capătul străzii Dirk, drept înainte, era şoseaua Connaught şi cheul, apoi digurile şi terminalul feribotului Golden, ticsit cu materiale. În partea cealaltă, în vastul port bine protejat, toate cele cinci sute de vapoare erau gata pentru orice eventualitate, cu ancorele pregătite.

 În faţă, la cheu, văzu o tarabă părăsită, smulsă complet din pământ de o vijelie şi azvârlită pe o maşină parcată, pe care, o zdrobi. Apoi maşina şi taraba s-au făcut nevăzute. Avea mâini foarte puternice şi ţinea bine volanul în rafalele care zguduiau violent automobilul. Maşina era veche, dar bine întreţinută, cu un motor turat şi cu frâne perfecte. Aşteptă. Inima îi bătea normal, îi plăcea furtuna, urcă apoi încet pe trotuar pentru a parca la adăpost de vânt, chiar în faţa clădirii. Apoi ieşi din maşină.

 Era blond, cu ochi albaştri, trecut de 40 de ani, suplu şi îngrijit. Purta un impermeabil vechi şi şapcă. Ploaia îl udă până la piele, pentru că trebuise să meargă pe o stradă laterală, să dea apoi colţul şi să se precipite spre intrarea principală a clădirii

 *Acest roman constituie continuarea Tai-Panului, numele, denumirile de locuri au corespondent sau fac legătura cu personaje şi întâmplări din precedenta lucrare, a lui Clavell. Strada Dirk aminteşte de Dirk Struan, Tai-Panul însuşi. (N. T.) de 22 de etaje. Pe imensa uşă se afla stema Struanilor – Leul Roşu al Scoţiei, în jurul căruia era încolăcit Dragonul Verde al Chinei. Adunându-şi forţele, păşi pe treptele largi, intrând în clădire.

 — Seara, dom'le Dunross, spuse portarul chinez.

 — Tai-pan a trimis după mine.

 — Da, dom'le.

 Chemă apoi liftul. Când liftul se opri, Dunross traversă coridorul, bătu la uşă şi intră în camera de zi din apartamentul acela particular.

 — Seara, tai-pan, zise el pe un ton rece, oficial.

 Alastair Struan stătea rezemat de cămin. Era un scoţian solid, roşcat, care se păstrase bine, cu puţină burtă şi păr alb, cam de 60 de ani şi care conducea Compania Struan de 11 ani.

 — Bei ceva?

 Arătă cu mâna spre o sticlă de şampanie Dom Perigon din frapieră.

 — Mulţumesc.

 Dunross nu mai fusese niciodată în locuinţa particulară a tai-panului. Camera era spaţioasă şi bine mobilată, lacuri chinezeşti, covoare frumoase, vechi nave cu pânze şi vapoare pictate în ulei pe pereţi. Marile vitralii, care dominau întregul Hong Kong, portul şi Kowloon de partea cealaltă a portului, erau acum întunecate şi brăzdate de ploaie.

 Turnă în pahare.

 — Sănătate, spuse ceremonios.

 Alastair Struan înclină din cap şi, cu acelaşi ton glacial, ridică paharul drept răspuns.

 — Ai venit devreme.

 — Mai devreme cu cinci minute înseamnă a fi punctual, tai-pan. Nu aşa m-a învăţat tata? E atât de important să ne întâlnim la miezul nopţii?!

 — Da. Face parte din obiceiurile noastre. Obiceiul lui Dirk.

 Dunross degustă vinul, aşteptând în linişte. Vechiul ceas de navă se auzi bătând puternic. Emoţia i se amplifică, neştiind la ce să se aştepte. Deasupra căminului se afla o fotografie de nuntă a unei tinere fete. Era Tess Struan care se căsătorise cu Culum, al doilea tai-pan şi fiu al fondatorului companiei lor, Dirk Struan, când fata avea 16 ani. Dunross examină cu atenţie fotografia. O rafală de vânt se izbi în geamuri.

 — Scârboasă noapte, zise el.

 Bătrânul de-abia se uita la el. Îl ura. Liniştea se prelungea. Vechiul ceas marcă cele opt lovituri de clopot de pe navă – miezul nopţii. Cineva ciocăni la uşă.

 — Intră, răspunse Alastair Struan, cu un sentiment de uşurare, bucuros că de-acum vor putea începe.

 Lim Chu, servitorul particular al tai-panului, deschise uşa. Se dădu la o parte pentru a permite lui Phillip Chen, compradorul lui Struan, să intre. Închise apoi uşa după el.

 — Ah, Phillip, eşti punctual, ca de obicei, zise Alastair Struan, încercând să pară jovial. Şampanie?

 — Mulţumesc, tai-pan. Da, mulţumesc. Bună seara, Ian Struan Dunross, se adresă Phillip Chen tânărului pe un ton neobişnuit de oficial, într-o engleză pe care o vorbeşte înaltă societate britanică.

 Era un eurasiatic, spre 70 de ani, slab, mai degrabă chinez decât european, un bărbat foarte frumos, cu părul grizonat şi faţa osoasă, cu pielea albă şi ochi negri, foarte negri, de chinez.

 — Groaznică noapte, ce ziceţi?

 — Da, într-adevăr, unchiule Chen, replică Dunross, folosind forma de adresare chinezească politicoasă, întrucât pe Phillip îl plăcea şi îl respecta, tot atât de mult pe cât îl dispreţuia pe vărul său Alastair.

 — Se spune că viteza acestui taifun ar fi de o amploare deosebită.

 Alastair Struan turnă şampanie în pahare frumoase. Oferi un pahar mai întâi lui Phillip Chen, apoi lui Dunross.

 — Sănătate!

 Băură. O rafală de picături de ploaie făcu să zornăie ferestrele.

 — Sunt bucuros că nu mă aflu pe mare în noaptea aceasta, zise gânditor Alastair Struan. Aşadar, Phillip eşti din nou aici.

 — Da, tai-pan. Sunt onorat. Da, foarte onorat.

 El simţi ostilitatea dintre cei doi, dar o ignoră. Ostilitatea este un lucru obişnuit, gândea el, atunci când un tai-pan al Nobilei Case predă puterea. Alastair Struan sorbi din nou, savurând vinul. Într-un târziu zise:

 — Ian, obiceiul nostru spune să existe, un martor în momentul în care un taipan predă puterea altui tai-pan. Totdeauna acest martor este compradorul nostru în funcţie – singurul de fapt. Phillip, de câte ori ai fost martor?

 — De patru ori, tai-pan.

 — Phillip ne-a cunoscut aproape pe toţi. Ştie o mare parte din secretele noastre. Ei, ce zici, vechiul meu prieten?

 Phillip Chen schiţă un zâmbet.

 — Ai încredere în el, Ian. În înţelepciunea sfatului lui. Poţi să ai încredere în el.

 În măsura în care orice tai-pan poate să aibă încredere în cineva, gândi furios Dunross.

 — Da, domnule.

 Alastair Struan îşi scoase ochelarii.

 — Mai întâi, Ian Struan Dunross, te întreb în mod oficial, doreşti să fii tai-pan al Companiei Struan?

 — Da, domnule.

 — Juri în faţa lui Dumnezeu că vei păstra secretul a tot ce întreprindem noi aici şi nu-l vei divulga decât urmaşului tău?

 — Da, domnule.

 — Jură!

 — Jur în faţa lui Dumnezeu că tot ce întreprindem noi aici rămâne secret şi nu va fi divulgat nimănui decât urmaşului meu.

 — Uite!

 Tai-panul îi întinse un pergament îngălbenit de vreme.

 — Citeşte-l cu glas tare.

 Dunross îl luă. Scrisul era mărunt şi fin, dar perfect lizibil. Îşi aruncă privirea la dată – august 30, 1841 – şi emoţia deveni mai puternică.

 — Acesta este scrisul lui Dirk Struan?

 — Da. Cea mai mare parte – restul a fost adăugat de fiul său, Culum Struan. Evident, avem şi fotocopii în cazul în care s-ar distruge. Citeşte-l!

 „Dorinţele înscrise în testamentul meu vor fi lege pentru orice tai-pan care va veni după mine şi acesta le va citi cu glas tare şi va jura în faţa lui Dumnezeu, în prezenţa martorilor în felul în care am hotărât eu, Dirk Struan, întemeietorul firmei Struan şi Compania, că acceptă aceste principii şi că le va păstra secretul, înainte de a prelua puterea. Cer aceasta pentru a asigura o statornicie netulburată şi pentru a preîntâmpina greutăţile de care, în anii ce vor urma, urmaşii mei vor fi hărţuiţi din cauza sângelui pe care l-am vărsat, din cauza datoriilor de onoare şi din cauza ciudatelor căi ce le urmează China de care suntem legaţi, şi care sunt, fără îndoială, fără asemănare pe acest pământ. Iată testamentul meu: