Ciocanul și Scutul

Pe uscat, Roma poate câștiga orice bătălie. Marea e a Cartaginei.

Manius Fabricius este un roman de soiul nepotrivit. Fiu de senator, citește carenele așa cum alții citesc gloria, iar un atenian frânt l-a învățat să întrebe ce vrea apa înainte de a ridica unealta asupra ei. Când tatăl și fratele lui se îneacă în strâmtoare, la Scylla, familia numește asta vitejie. Manius știe că a fost o greșeală, și asta îl schimbă. Răspunde cu o născocire: un pod cu cioc de fier, care țintește corabiile dușmane de punțile romane și preface marea într-un câmp de luptă pe care Roma nu-l poate pierde.

Podul își aduce Romei stăpânirea apelor, iar columna din Forum rostește numele consulului. Omul care a desenat corabiile nu se află nicăieri în piatră. Iar născocirea care a cucerit marea are un cusur pe care numai făuritorul ei îl vede, scris în greutatea pe care o poartă prea sus.

Soția lui păstrează un cufar încuiat, plin de desene, și un avertisment pe care Roma n-a vrut să-l audă. Când vor veni furtunile, pe cine își va aminti Roma? Și cât o va costa pe ea să păstreze adevărul?