Your Cart

”SuntOM”

On Sale
$4.89
$4.89
Added to cart
Grăbește-te să îți îmbogățești biblioteca personală cu istorii reale ale persoanelor cu nevoi speciale, poveștile de succes ale adevăraților eroi, care și-au deschis sufletul unei societăți pline de inhibiții și stereotipuri.

Istorii reale, motivaționale, actuale și foarte interesante!

În momentele complicate ale vieții, această carte îți va lumina calea, iar pentru mulți va fi o descoperire!

Din vânzarea a 300 de cărți s-au făcut donații tot pentru persoane cu nevoi speciale, copii bolnavi și bătrâni.
70 de cărți au fost dăruite și donate.

Proiectul ”inValid” a început pe data de 7 mai 2018, iar pe 11.11.2018 noi deja am avut lansarea cărții ”SuntOM”. Cum s-a desfășurat proiectul poți afla din carte. La fel poți afla părerile specialiștilor doctor în psihologieAurelya Balan, Preotul Maxim Melinti, psihologul Mariana Caracas.

Sunt istorii mixte scrise atât în limba română cât și în limba rusă.

Editura Ancestrala-redactor-șef Dumitru Mircea

Acet proiect mi-a marcat viața, fiind unul dintre cele mai complicate scopuri de realizat, din viața mea. 
Editarea cărții a fost făcută din donații, donatorii fiind din diverse țări, oameni cunoscuți, prieteni, dar și necunoscuți, care mi-au încredințat banii și am creat în timp scurt anotologia.
Moldova mai are de lucrat la capitolul persoanelor cu nevoi speciale!!!
Lăsați un feedback, impresii după lecturarea aceste cărți!

Profund recunoscătoare tuturor celor care au participat în proiect, mulțumiri deosebite donatorilor și familiei, care mi-a fost alături.
You will get a DOCX (3MB) file