Despre mine:
Autor independent originar din Cluj-Napoca, scriu thrillere supranaturale și folk horror atmosferic, explorând miturile uitate ale Transilvaniei și Carpaților. Deceniile de experiență în aplicarea legii și analiza de informații, dar și în publicitate și marketing, se împletesc în intrigile în care, alături de procedurile investigative realiste, supranaturalul poate să devină uneori neliniștitor de plauzibil, blurând granița fragilă dintre întunericul uman și forțe mai vechi, care nu dispar niciodată cu adevărat.
Romanele mele se găsesc în limba engleză pe platformele internaționale (Amazon, Apple Books, Google Play Books, Kobo, Smashwords etc.), iar în România, edițiile print pot fi răsfoite alături de o cafea bună în cafenelele TED's din Cluj-Napoca și înCotro din București.
Feedback-ul primit confirmă că folclorul românesc, dincolo de clișeele cu vampiri, continuă să rămână un izvor fecund și nesfârșit pentru ficțiunea modernă de calitate, iar site-ul de față a apărut din dorința de a facilita livrarea edițiilor print pe teritoriul României, direct către cititori.
Vă mulțumesc pentru interes și vă doresc lectură plăcută!
P.S. Muza și totodată criticul meu acerb este Blue🐈⬛, un motan dolofan și permanent morocănos. O mențiune la fel de importantă – în cărțile mele animalele🐾 nu sunt rănite și nu suferă.